Dictionar de termenni folosiți în domeniul acoperișurilor și mansardelor

• acoperiș – elementul constructiv care acopera o cladire si protejeaza constructia impotriva factorilor de mediu (ploaie, zapada, frig, caldura etc.). Acoperisurile pot fi cu panta sau tip terasa si pot avea forme diferite, impuse de dimensiunile, de forma si de destinatia cladirilor pe care le acopera. Ele sunt compuse din doua parti principale, structura de rezistenta (sarpanta) si invelitoarea. Structura de rezistenta poate fi executata din lemn, metal sau beton armat. Invelitoarea este un strat impermeabil (tabla, tigle, olane, sindrile, stuf, paie etc.) care nu permite infiltratiile de apa.
• acoperis mansardat (mansarda) – acoperis sub care exista spatiu amenajabil, ce poate fi transformat intr-o incapere sau intr-un ansamblu de incaperi numit mansarda.
• astereală –  căptușeala de scânduri așezată pe scheletul șarpantei, cu rolul de a susține învelitoarea unui acoperiș. Scândurile asterealei sunt bătute în cuie. În funcție de învelitoare (tablă, țiglă, etc.) ele vor fi “lipite” sau cu o anumita distanță intre ele.
• șarpanta – structura de rezistenta și este influențată în mod direct de tipul de învelitoare care se dorește a fi folosită, de greutatea acesteia, de existența sub acoperiș a unui spațiu locuibil etc. și poate fi alcatuită din lemn (cel mai frecvent), metal sau beton (cazuri mai rare).
• versant – fiecare dintre suprafețele înclinate ale unui acoperiș. Se mai numește și apă. Reprezintă unul dintre elementele de identificare și clasificare a acoperișurilor. Exemplu: acoperiș cu o apă, cu două ape, cu patru ape.
• panta acoperișului – reprezintă unghiul de inclinare al versantului. Este un element foarte important al acoperisului deoarece valoarea ei influenteaza tipul de material folosit pentru invelitoare sau, invers, tipul de material folosit determina unghiul de inclinare al versantului. In general panta versantului (acoperisului) se masoara in grade (reprezentand unghiul facut de orizontala cu linia versantului), sau in procente (reprezentand inaltimea pe care o atinge linia invelitorii la o distanta/lungime de 100 de metri).
• panta minima a versantului (acoperisului) – este recomandata de producator si reprezinta panta sub care materialul folosit la invelitoare nu-si mai poate indeplini rolul de protectie la apa sau necesita masuri suplimentare de siguranta.
• panta maxima a versantului (acoperisului) – poate fi considerata verticala (90°), producatorul materialului utilizat trebuind sa specifice, daca este cazul, pentru ce valori ale pantei sunt necesare masuri suplimentare de asigurare a rezistentei si stabilitatatii invelitorii si conditii de protectie la apa.
• termoizolație – componenta importanta dacă se doreste folosirea spatiului de sub acoperiș. Indiferent de destinația acestuia, mansardă, spațiu tehnic sau de depozitare, este necesar să se prevadă o termoizolație care să asigure confortul termic pe timpul perioadei calde, dar mai ales în perioada rece. Exista mai multe metode de termoizolare a acoperisurilor: cu termoizolatia intre capriori sau deasupra capriorilor, in functie de materialul termoizolant folosit și de șarpantă. Se poate realiza din vata minerala de sticla sau bazaltica, polistiren expandat sau extrudat, folii termoizolante, spume, plută, etc.
• folii (membrane) de protecție – se pot identifica doua tipuri:  bariere de vapori și folii anticondens.
• bariera împotriva vaporilor – se monteaza la interior pe fața caldă a termoizolatiei și are rolul de a împiedica vaporii să compromită  termoizolația.
• folia anticondens – membrană cu dublu rol care funcționeazăca o supapă de protecție: împiedică infiltrația de apa sub invelitoare (este impermeabilă exterior-interior) și facilitarea eliminării apei care a pătruns în urma procesului de condensare sau accidental în termoizolație (permisiva interior-exterior).
• învelitoarea – stratul impermeabil exterior al acoperisului care nu permite infiltrațiile de apă. Este formată din materialul de acoperire și din elementele de fixare si racordare ale acestuia.
• materialul de acoperire – poate fi realizat din țigle și olane ceramice sau din beton, placi bituminoase sau din fibrociment, șindrile bituminoase, tablă ondulată, tablă plană, tablă în panouri mici, sau materiale naturale, paie, stuf, siță, șindrilă etc.
• grinda –  un element al structurii de rezistenta a constructiei, cu lungime foarte mare in raport cu dimensiunile sale transversale, pozitionat orizontal, care asigura descarcarea sarcinilor din constructie pe elemente structurale verticale (pereti portanti sau stalpi). Este solicitata predominant la incovoiere.
• grinda cu zabrele –  retea de bare, conectate in diferite moduri, in asa fel incat rezulta eforturi de incovoiere foarte mici in bare si cu un consum mic de material; recomandate la deschideri mari si poduri.
• căprior –  grinda de lemn, rezemată pe pene, orientată pe direcția de scurgere a apelor care susține suportul învelitorii acoperișului (astereala sau sipcile dacă este un acoperiș fără astereală).
• sistem pluvial –  realizează evacuarea apelor pluviale si  împiedică scurgerea apelor direct pe fațadă și formarea țurțurilor în perioada rece a anului. Se compune din gheaburi, burlane, guri de scurgere și elementele de fixare și racord. Sistemul pluvial se mai numește și sistem de drenaj.
• jgheab –  element constitutiv al sistemului pluvial. Poate fi semirotund sau rectangular și are rolul de a colecta apele pluviale de pe versanții acoperișului.
• burlan –  element constitutiv al sistemului pluvial. Poate avea secțiunea rotundă sau rectangulară și are rolul de a evacua apa colectată de jgheaburi.
• elemente de fixare pentru invelitori  – cuie, holzsuruburi sau suruburi autofiletante cu garnituri (obisnuite sau specifice pentru tipul de învelitoare), care sa faciliteze prinderea invelitorilor de suport.
• accesorii pentru invelitori – printre acestea se numara: dolii, pazii, elemente de coamă, parazapezi, ventilații, elemente de iluminare, pasarele de circulatie pe acoperis, elemente care sa permita strapungeri etanse prin invelitoare, ornamente, etc.
• dolia –  linia de intersectie a doi versanti de acoperis, care formeaza intre ele un unghi. Dolie se numește si elementul care izoleaza acoperișul și colectează apa din această zonă.
• pazie –  elementul (ornamental) așezat vertical la capătul din afară al căpriorilor unui acoperiș cu streașină pentru a ascunde capetele acestora. Poate fi realizată din scândură, tablă etc. în cazul sistemelor complete de acoperiș se regăsește în gama de accesorii.
• Antablament –  portiunea de zidarie asezata, in arhitectura clasica, la partea superioara a unui zid sau deasupra unui sir de coloane, care sustine acoperisul. Este compus din arhitrava, friza si cornisa.
• arhitrava –  element de constructie orizontal, caracteristic arhitecturii clasice, care constituie partea inferioara a antablamentului si care se sprijina pe capitelul coloanei sau pe zid.
• friză –   parte componentă a antablamentului, cuprinsă între arhitravă și cornișă.
• cornișă –  partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor.
• parazăpadă –  element montat la marginea streșinii unei clădiri sau pe învelitoare pentru a împiedica căderea zăpezii de pe acoperiș.
• ventilație de câmp –
• ventilație de coamă –